Șoapte

Șoaptele universului mi-au adus la urechi adevăruri pe care oamenii nu sunt pregătiți să le audă. Slovele scrise acolo unde pământenii nu pot citi sunt clare, ușor de descifrat de cei cărora le este dat. Oamenii și-au uitat de suflete şi se preocupă doar de pământul din care au fost creați, carcasa neputincioasă a trupului. Bătrânii timpului cunosc setea ce a cuprins deja pământul. E setea de sângele fraţilor, atât de mare că și luna plânge. Răniţi vor fi de soare cei ce nu cunosc lumina și lumea nu va fi contemplat încă ce vine peste ea. Apele vor fi tivite cu roșul de sânge și vechile drumuri se vor umple de cei care vor rătăci de la un suflet la altul. Cei uitaţi întregi vor lumina în mijlocul furtunii, iar ceața în care va intra pământul va da verdelui o șansă să redevină verde împădurind iar munții. Sufletele pure ce vor supraviețui vor fi puține la număr. Ele sunt spiritele luminii pe pământ, ce nu au plecat niciodată și doar au stat ascunse. Vechiul popor uitat de toți al Lupilor Albi va reveni să smulgă buruienile nebuniei. Ei îi vor conduce pe cei care au rămas fideli și atunci pământul va fi purificat. Am învățat să las lumina să curgă prin ființa-mi în clipa în care îndurând durerea sufletul a răspuns trecând de tot și toate. Abia când am crezut în mine cu adevărat am înțeles ce înseamnă curajul. M-am scuturat de lacrimi, m-am lepădat de minciunile voite sau nu, am aruncat tot ce simțeam că nu are legătură cu mine. Când mi-am acceptat schimbarea cerul mi-a dăruit puterea de a atinge stelele. Mi-am umplut potirul cu vinul sacru al luminii, foc viu. Purificat îmi este propriul pământ și înlăuntrul meu aidoma. Acolo unde eu și cu tine vom fi acasă, vatra va fi vie.